Doar astăzi – PART 3

De ce doar astăzi? De ce nu mâine? De ce nu ieri? De ce?

Doar astăzi, și știți de ce? Poate că e destul de greu să înțelegem tot ceea ce ne înconjoară, poate că este greu să acceptăm situațiile grele, poate că ne gândim la simplul fapt că putem face lucrurile mâine ori să nu le mai facem deloc.

Sunt sigur că ne simțim constrânși de situația de CRIZĂ în care ne aflăm. Nu-i bai!

Să știți că  această CRIZĂ este o realitate, distanțarea socială este o realitate, aceste lucruri nu le putem controla, ele au venit așa că trebuie să le tratăm ca atare și să ne ținem de al nostru țel reușind să avem o gândire pozitivă pentru că, ghiciți ce, mediul înconjurător nu ar trebui să ne controleze spiritul.

De ce doar astăzi?

De ce doar astăzi? Pentru că astăzi construim baza următoarei zile și astăzi trebuie să ne bucurăm de lucrurile frumoase, să luăm cu noi tot ce este pozitiv și să focalizăm toată energia în lucrurile pe care cu adevărat le putem face și în care ne putem implica.

Fiecare dintre noi facem lucrurile exact așa cum le privim. Fiecare dintre noi avem dificultăți și probleme. Dar oare cu toții avem aceeași rezolvare a problemei, a problemei de astăzi. Sunt sigur că aceeași problemă poate avea două situații finale și anume:

  • situația în care la finalul zilei luăm cum noi avantajul creat în urma dificultății;
  • situația în care la finalul zilei luăm victimizarea și dezicerea totală de la situația creată și de ce nu postura de a ne obișnui cu problema fără să avem măcar un gând de a găsi soluția.

Nu trebuie să uităm că pe parcursul vieții noastre „ne găsesc și lucrurile bune și lucrurile mai puțin bune”, toate acestea nu pot fi controlate, ele trebuie acceptate și rezolvate atunci când ne confruntăm cu acele lucruri rele ori să culegem roadele, asta de la caz la caz.

Indiferent de anomalii, o atitudine pozitivă poate duce la un real succes pentru că la final fie avem lucruri bune, fie avem lucruri rele, toate acestea la un loc vor duce la lucru și mai bun unde apar alte dificultăți și acestea având efectul de cascadă.

În situația asta suntem cu toții indiferent că vrem ori nu să acceptăm, cu toții avem frici și credințe. Depinde de noi pe cine vrem să înfometăm și pe cine vrem să hrănim.

Pe final!

Suntem la final de articol și am scris asta fără să mă opresc fără să citesc ceea ce am scris înainte, am făcut asta fără să îmi fac o ordine în gânduri. Pur și simplu am făcut asta astăzi pentru că asta am simțit și odată cu acest sentiment am și dat drumul la scris. De ce? Pentru că doar astăzi contează, pentru că astăzi nu ne vedem, pentru că și astăzi suntem îngrijorați, pentru că și astăzi vedem cât de mult ne lipsesc cei dragi și pentru că și astăzi vrem să creștem.

Nu uitați că Oamenii Atrag Oamenii, nimic nu este la întâmplare și continuați să creșteți.

Sunt doar un Buhuș, suntem în aceeași situație, sunt alături de voi și chiar PUTEM!

#doarastăzi #doarunbuhuș #doarunblog #ierisaumâine #creștem #oao

Loading

Lasă o părere

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Înapoi sus