
- autor: buhus
Vin după un weekend în care mi-am propus să fac nimic, întâmplător lucrurile nu au stat chiar așa și situția inițială a fost puțin schimbată.
Nu vă gândiți că am făcut foarte multe lucruri fizice ori lucruri sesizabile dar am socializat în zona mea de acțiune.
Primul lucru de care m-am lovit a fost următoarea întrebare: „Ce contează pentru tine mai mult în calitate de lider al unei asociații de studenți care încearcă să formeze voluntarii astfel încât aceștia să ia cele mai bune decizii pentru ei și pentru viitorul lor chiar dacă există riscul să nu mai depună același efort pentru asociație sau să-și piarda ocazia de a risca pentru a ajunge undeva mai sus în viață?”

Ce-i drept, în primă fază, întrebarea m-a pus puțin în dificultate, rezultatul fiind un răspuns foarte evaziv. După aceea am revenit și am încercat să găsesc cea mai bună soluție. A durat puțin până mi-am pus ordine în gânduri, reluând această întrebare și rezultând două concluzii în ceea ce privește imaginea unui lider:
- liderii sunt cei care știu de la început că își vor lua ultimii creditele sau nu și le vor lua niciodată și că vor fi primi care blamați pentru ceea ce nu merge bine;
- liderii sunt cei ai căror caractere conving oameni să le susțină cauza, primi care spun cu onestitate „Am greșit, îmi pare rău, uite ce voi face ca să îndrept lucrurile”;
Previzualizează(se deschide într-o filă nouă)

Suntem însă în momentul în care organizațiile, societățile, echipele și inițiativele de oricare fel vor evolua când cei care le constituie vor ști să construiască și să reconstruiască încrederea, lucrând într-un mediu care cere mai mult decât oricând transparență, cooperare, creativitate, scop comun. Suntem în momentul în care cunoașterea și tehnologia avansează mai repede decât putem ține pasul și ne putem ridica la nivelul acestei viteze explorând și descoperindu-ne pe noi înșine, descoperind faptul că avem multe lucruri în comun unii cu alții, arătând mai multă recunoștință pentru cei pe care îi avem în preajmă și pentru capacitatea noastră de a vedea lucruri pozitive acolo unde pare că nu mai există speranță. Altfel spus, în aceste ape tulburi și vârtejuri care ne zdruncină puternic, noua generație de lideri din organizații este invitată cu ușa larg deschisă să evolueze, să își facă curaj și să învețe să fie mai umanistă decât oricând.
Al doilea lucru a fost ridicarea moralului și soluționarea conflictelor interioare.
Nu întămplător am fost abordat de un coleg având o problemă legată de ce înseamnă viitorul său în domeniul cu care empatizează versus ceea ce face acum și volumul de muncă pe care-l face acum. Discuția a durat foarte mult cu argumente pro și contra și situații imaginare prin care acea persoană ar renunța la ceva pentru a investi timpul în altceva și mi-am dat seama că poziția mea este una ofensivă asupra intențiilor sale pentru că știu din ce aluat este făcut și starea sa este una doar de moment și atunci am tras o conlcuzie.

Eu îi numesc oponenți pe cei cu care vreau să construiesc o relație de încredere, dar avem opinii diferite, viziuni diferite, soluții diferite. În ultimii ani am început să mă uit la ei ca la o comoară: au dovedit că îmi apără spatele, mi-au spus “adevăruri” care erau greu de auzit și care m-au ajutat să fac niște lucruri puțin mai bine, mă forțează să învăț constant. Cu cât oponenții pe care îi am sunt mai buni, cu atât devin și eu mai bun. Astfel, a învăța de la ei devine mai important decât să-mi doresc să le fiu superior și să-mi propun să-i înfrâng.
Liderii pot învăța enorm de la oamenii onești din echipa lor care au opinii diferite. Despre ce? Pot învăța despre ei înșiși, pot învăța să gândească și să facă lucrurile diferit, pot învăța cum să îi conducă mai bine. Indiferent de poporul căruia îi aparțin, oamenii au o nevoie înnăscută să învețe iar liderii din noua generație știu să învețe de la oponenții lor și împreună cu ei, în loc să-i înfrângă sau să-i umilească.
Și așa, iarăși m-am lovit de faptul că oamenii atrag oameni și nimic nu este la întămplare!